Neptun Deep nu rezolvă tot. Dar schimbă poziția României pe harta gazelor

Producția națională se dublează din 2027, dar tranziția energetică, vârful de iarnă și prețul rămân probleme deschise. Ce schimbă și ce nu Neptun Deep.

Despre Neptun Deep se vorbește în două registre. Unii sărbătoresc: România devine cel mai mare producător de gaze din UE, scăpăm de import, căpătăm independență energetică. Alții strâmbă din nas: e prea târziu, lumea pleacă de la gaze, iar noi încă tragem un proiect început acum mai bine de un deceniu.

Între aceste două lecturi există un teritoriu mai puțin spectaculos, dar mult mai aproape de realitate. Ce schimbă, de fapt, Neptun Deep. Și mai ales ce nu schimbă. Cu prima moleculă de gaz programată să intre în sistem în toamna anului 2027 și cu forajul în plină desfășurare în Marea Neagră, merită o privire calmă, fără entuziasm și fără respingere.

Unde suntem astăzi, în cifre

România produce, în ultimii ani, undeva între 7,5 și 8 miliarde de metri cubi de gaz pe an. Romgaz, principalul producător național, a încheiat 2025 cu 4,95 miliarde de metri cubi extrași, un nivel aproape identic cu anul precedent. Restul vine de la OMV Petrom și de la Black Sea Oil & Gas, care exploatează deja perimetre offshore mai mici.

Consumul intern oscilează între 11 și 12 miliarde de metri cubi anual. Diferența o acoperim din import, iar în 2025 importurile au crescut cu 75% față de 2024, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică pe balanța energetică primară. Asta înseamnă că, în pofida poziției de cel mai mare producător din UE (titlu obținut din 2024, după închiderea zăcământului Groningen din Olanda), România rămâne dependentă de gaz străin pentru a-și acoperi iarna.

Aici intră Neptun Deep. Proiectul, dezvoltat în parteneriat egal între OMV Petrom și Romgaz, cu o investiție totală de aproximativ 4 miliarde de euro, vizează exploatarea unui zăcământ estimat la 100 de miliarde de metri cubi. Producția anticipată la vârf este de 8 miliarde de metri cubi pe an, pe un platou de aproximativ zece ani.

Cifrele acestea, puse una lângă alta, spun ceva concret. Neptun Deep nu adaugă marginal la producția națională. O dublează.

Ce schimbă, realist, Neptun Deep

Prima schimbare e una de balanță comercială. Cu producția națională în jurul lui 7,5 miliarde de metri cubi astăzi și un plus de 8 miliarde de la Neptun Deep la vârf, România trece din importator net în exportator net pentru prima dată în peste un deceniu. Asta nu înseamnă că nu mai importăm deloc. Iarna, la consumul de vârf, sistemul are nevoie de mai mult gaz decât poate produce intern. Înseamnă însă că, pe ansamblul anului, vom avea ce trimite peste graniță. Iar fluxul net se inversează.

A doua schimbare ține de rolul regional. Capacitatea de export prin coridorul BRUA și prin interconectările existente cu Republica Moldova, Bulgaria și, potențial, Ucraina, devine relevantă într-un mod nou. Vorbim despre o regiune care, după 2022, caută alternative la dependența de aprovizionarea din est și care, după închiderea Groningen, a pierdut o parte importantă din producția europeană. România poate ocupa fizic acest spațiu, dacă infrastructura de transport o permite. Estimările independente plasează contribuția proiectului la PIB undeva la 42 de miliarde de euro pe durata sa, cu încă vreo 20 de miliarde care s-ar îndrepta către bugetul de stat. Dincolo de cifre contează poziționarea pe care ne-o oferă: furnizor regional credibil, nu doar consumator dependent.

A treia schimbare e mai puțin discutată. Presiunea pe sistemul național de transport crește, și nu cu puțin. 8 miliarde de metri cubi adăugați anual înseamnă noi rute, capacitate de stocare suplimentară, instalații de măsurare. Conducta Tuzla-Podișor, care va prelua gazul de la țărm și îl va injecta în sistem, e un test direct pentru capacitatea Transgaz de a gestiona un val nou de molecule. În discuțiile cu oameni din sector, sentimentul e că proiectul merge mai bine decât se aștepta, dar că provocarea reală va apărea când fluxul real va începe să curgă. Construcția unei platforme la Saipem Karimun, în Indonezia, urmată de instalare în Marea Neagră în 2026, e o piesă din puzzle. Restul lanțului trebuie să fie pregătit la timp, iar acolo deciziile se iau acum, nu în 2027.

Ce NU schimbă Neptun Deep

Aici se sparge entuziasmul.

Neptun Deep nu rezolvă tranziția energetică. Mai mult, prezența unei surse interne abundente de gaz creează un risc real de a amâna investițiile în regenerabile și nuclear pentru că „avem deja gaz". E o capcană pe care alte țări producătoare au cunoscut-o. Gazul natural rămâne combustibil fosil cu emisii. Faptul că îl producem acasă nu schimbă faptul că, pe orizont 2040-2050, va trebui înlocuit. Calendarul european nu se ajustează după calendarul nostru de producție.

Apoi, Neptun Deep nu rezolvă vulnerabilitatea de vârf. La consumul de iarnă, când frigul împinge cererea zilnică către limite, sistemul tot are nevoie de import marginal pentru echilibrare. Producția offshore este, prin natura ei, mai puțin flexibilă decât cea din depozite. Securitatea energetică reală vine din mix, nu dintr-o singură sursă, oricât de mare ar fi.

Și mai e prețul. Nimeni nu a promis că gazele de la Neptun Deep vor fi mai ieftine la pompa metaforică pentru consumatorul român. Romgaz și OMV Petrom vor vinde la prețul pieței europene, iar dacă prețul european crește, va crește și aici. Cum am scris într-un text anterior despre fonduri europene, una dintre lecțiile pe care le tot repetăm este că o investiție publică, chiar dacă este uriașă, nu se traduce automat în beneficii pentru cetățean. Trebuie politică, trebuie reglementare, trebuie negociere. Toate decise separat.

Calendar, nu principiu

Privind înapoi la momentul deciziei finale de investiție și la modul în care s-au mișcat lucrurile pe șantier și pe proiectele conexe, cum a fost și construcția CET Titan, despre care am scris recent, pot spune un lucru. Infrastructura energetică învață greu lecția timpului. Proiectele de zece, cincisprezece, douăzeci de ani se decid acum, dar costul lor se simte abia când e prea târziu să mai schimbi direcția.

Neptun Deep e o șansă reală pentru România. Miza proiectului nu stă în independența pe care ar oferi-o, ci în faptul că ne dă, pentru prima dată după mulți ani, un cuvânt de spus în arhitectura energetică regională. Cum ne folosim de acest cuvânt, cu cine semnăm contracte de furnizare, ce facem cu veniturile bugetare suplimentare, cum echilibrăm cu investițiile în alternative, asta va decide dacă peste un deceniu vorbim despre Neptun Deep ca despre un succes strategic sau ca despre o șansă irosită.

Gazul natural e o punte. O punte solidă, lungă, scumpă, dar tot o punte. Important e să nu uităm pe ce mal vrem să ajungem.